Cânticlu a cucuveauăl’ei
(armâneashte)
Cucuveaua-mbufnată,
S-nu ti-aflai d-iu ti-ai aflată.
Ți eșț-ahât blâstimatâ,
Și-ahât multu-nfârmacatâ.
Pi cathi casă ai stată
Ș-pi cathi ugeac ai cântată,
Di timel’i s-au răvăită
Ş-oamiñil’i tuț au murită,
Ș-oamiñil’i tuț au murită.
Casa-țea țe te-alinashi,
Dupâ Țină di cântați,
Eara-unui celnic mare,
Ți-oili n-avea misurare.
Cai cu iape-misticate
Şi mule multu muşate,
Avea hil’i, avea nurări,
Tuț cu feate ş-cu ficiori,
Tuț cu feate ş-cu ficiori.
Pi casă de-anda-i cântași,
Parcă stroflu îl bâgași
Oile se-ngălbedziră
Ş-pân de una apsusiră.
Mule ș-cai t-ună muceară
Păscându s-anfârmâcară,
Di s-dusiră hil’i, nurări,
Cu feate, cu tuț ficiori,
Cu feate, cu tuț ficiori.
Cas-armase pundixită
Și di oameni nimutrită
Pân-câdzu și-s fațe pade
Ș-criscu iarbă ș-livade.
| Cântecul cucuvelei
(românește)
Cucuvea îmbufnată,
Să nu te găsesc unde te-ai afla!
De ce ești atât de blestemată
Și atât de otrăvitoare?
Pe care casă ai stat?
Și pe ce horn ai cântat?
Din temelii s-a dărâmat
Și oamenii toți au murit,
Și oamenii toți au murit.
Casa cea pe care te așezași
După ce cântași
Era a unui om de frunte
Ce avea oi nenumărate
Și cai cu iepe amestecați
Cu catâri foarte frumoși,
Avea fii, avea nurori,
Toți cu fete și cu feciori,
Toți cu fete și cu feciori.
Peste casă de când cântași
Parcă prăpădul îl aduseși,
Oile se îngălbeniră
Și până la ultima muriră.
Catârii și caii se împreunară,
Păscând ei se otrăviră,
Încât se duseră fiii și nurorile,
Cu fetele și cu toți feciorii,
Cu fetele și cu toți feciorii.
Casa rămase părăsită
Și de oameni neîngrijită
Până căzu și se făcu o una cu pământul
Și crescură iarbă și livezi.
|
